Explicatia duhovniceasca a botezului

Cuvantul Botez provine din limba greaca: verbul baptizo inseamna „a scufunda”. De aceea pruncul este „scufundat” in apa din cristelnita si nu doar stropit. Botezul este taina prin care omul, prin intreita afundare in apa sfintita de catre preot, in numele Sfintei Treimi, se spala de pacatul stramosesc si de toate pacatele de pana atunci. Astfel se naste din nou duhovniceste si devine membru al Bisericii. Din acest motiv, numele noului botezat este bine sa fie al unui sfant sau al unei sfinte. Numele exprima identitatea crestina si de neam.

Prin Botez, parintii isi exprima dorinta de a trai, alaturi de copiii lor, ca robi ai lui Dumnezeu. Aceasta inseamna ca avem un Domn al vietii noastre si un Tata iubitor care ne poarta mereu de grija si care nu ne lasa niciodata singuri. Asa cum ne straduim sa invatam o meserie, o limba straina, o stiinta, sa cantam la un instrument, tot asa ar trebui sa ne folosim mintea pentru a ne apropia de Dumnezeu, a afla mai multe despre El si despre voia Lui.

Si dumneavoastra, dragi parinti si nasi, ati fost botezati si cununati ca „robi ai lui Dumnezeu”. Mantuitorul Iisus Hristos ne-a dat porunca de a boteza, dar si de a-i invata pe cei botezati sa pazeasca toate cate ne-a poruncit (cf. Matei 28, 19-20). Cu alte cuvinte, marea dumneavoastra responsabilitate incepe abia acum prin educatia si cresterea crestina a copiilor.

Mai intai, sa intelegem practic ce inseamna Botezul si cum trebuie sa ne pregatim pentru primirea lui. Sa stim de asemenea ca viata crestina inseamna trairea, zi de zi, a fagaduintelor facute la botez si anume ca ne-am lepadat de satana si de toate lucrurile lui si ca ne-am unit cu Hristos prin rugaciune si fapte bune. De aceea nu suntem crestini cu adevarat decat in masura in care conlucram cu harul botezului si ne straduim sa traim o viata sfanta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *